joi, 4 aprilie 2013

Conferinţa de închidere a proiectului "Descoperim Sălajul şi Patrimoniul Mondial UNESCO"

Toate proiectele începute trebuie să aibă și un sfârșit. Așa se întâmplă și cu proiectul nostru ”Descoperim Sălajul și Patrimoniul Mondial UNESCO” început acum aproape un an, pe 24 mai 2012. După o mulțime de activități derulate, iată-ne ajunși și la final.
A fost, credem noi și avem suficiente argumente în acest sens, unul dintre cele mai ambițioase proiecte educaționale derulate de vreo școală din județul Sălaj. Împreună, elevi și profesori de la Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău dar și din școlile partenere Liceul Tehnologic ”Octavian Goga” Jibou, Liceul Tehnologic ”Cserey-Goga” Crasna și Școala Gimnazială ”Gheorghe Lazăr” Zalău, am derulat activități interesante și educative al căror scop a fost acela de a promova valorile culturale, istorice, naturale și etnografice ale județului Sălaj.
Azi, 4 aprilie 2013, începând cu ora 9,00 s-a desfășurat în sala festivă a Colegiului Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, Conferința de închidere a proiectului nostru. Au participat profesori și elevi din școlile partenere, reprezentanți ai instituțiilor partenere, reprezentanți mass-media.



joi, 20 decembrie 2012

Lansarea calendarului ”Sălajul turistic de nota 10”


Miercuri 12 decembrie 2012, în sala ”Sălajul” a Consiliului Județean Sălaj, a avut loc evenimentul prilejuit de lansarea calendarului ”Sălajul turistic de nota 10”. Calendarul este unul din produsele finale asumate prin proiect și conține 13 poze reprezentative pentru obiectivele turistice ale județului Sălaj. Toate pozele au fost realizate de către elevii participanți la excursia itinerantă ”Descoperim Sălajul cultural, istoric, etnografic...” ce a avut loc în perioada 4-6 septembrie 2012, în cadrul proiectului ”Descoperim Sălajul și patrimoniul mondial UNESCO”.
Editarea calendarului s-a făcut cu sprijinul consistent al Consiliului Județean Sălaj, care a finanțat în totalitate tipărirea acestuia. Calendarul se constituie într-un excelent mijloc de promovare turistică a frumuseților județului Sălaj, acesta fiind distribuit în școlile partenere: Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, Liceul Tehnologic ”Octavian Goga” Jibou, Liceul Tehnologic ”Cserey-Goga” Crasna, Școala Gimnazială ”Gheorghe Lazăr” Zalău precum și în instituțiile partenere. A fost de asemenea distribuit la toți cei care într-un fel sau altul au contribuit la realizarea activităților proiectului.
Fiecare pagină a calendarului conține logo-ul Consiliului Județean Sălaj, finanțatorul acestuia precum și informații legate despre obiectivul fotografiat; datele de identificare ale elevului care a realizat fotografia. Apar deasemenea denumirea școlilor partenere în acest proiect.
Astfel, pentru coperta calendarului a fost aleasă fotografia ”Gemenii” a elevului Poptelecan Ionuț de la C. T. ”Al. Papiu Ilarian” Zalău, realizată la Castrul Porolissum, fotografie ce a fost premiată de către Consiliul Județean Sălaj cu un aparat de fotografiat DSLR. Coperta conține și logo-ul proiectului, realizat de către partenerul nostru Cosmin Filip.



marți, 18 decembrie 2012

EXPOZIŢIA ,,UNESCO” ÎN CADRUL LICEULUI TEHNOLOGIC ,,CSEREY-GOGA” CRASNA



În perioada 5-9.11.2012, Liceul Tehnologic ,,Cserey-Goga” Crasna, a găzduit expoziţia de fotografie ,,Sălajul turistic de nota 10”, parte a Proiectului  ,,Descoperim Sălajul și patrimoniul mondial UNESCO” implementat de Colegiul Tehnic ,,Alesandru Papiu Ilarian” Zalău în parteneriat cu: Liceul Tehnologic ,,Cserey-Goga” Crasna, Şcoala Generală ,,Gheorghe Lazăr” Zalău şi Liceul Tehnologic ,,Octavian Goga” Jibou.
Expoziţia a fost amplasată în Sala festivă a Liceului Tehnologic ,,Cserey-Goga” Crasna, iar pe parcursul întregii perioade în care s-a aflat în şcoala, a fost vizionată de marea majoritate a elevilor şcolii, care, împreună cu profesorii şi diriginţii lor, au admirat fotografiile realizate de elevii care au participat, în cadrul proiectului, la excursia de trei zile, care a avut loc la zece obiective turistice din jud. Sălaj, pe care acest proiect îşi propune să le promoveze spre a fi incluse în Patrimoniul cultural UNESCO.



sâmbătă, 15 decembrie 2012

Cercul literar al CCD Sălaj


Proiectul educaţional „Descoperim Sălajul şi patrimoniul mondial UNESCO” a fost prezentat marţi, 11 decembrie 2012, de către unul dintre coordonatorii acestuia, prof. Mirel Matyas, în cadrul ultimei şedinţe din acest an al Cercului literar al CCD Sălaj.
Tema cercului literar din această lună a fost „Sălajul turistic”, care s-a constituit într-un bun prilej pentru prezentarea activităţilor proiectului. S-a insistat pe activităţile care se înscriu în tema şedinţei: excursia la cele 10 obiective turistice din judeţul Sălaj respectiv expoziţia de fotografie la care au expus elevii participanţi la excursie.



Aşa cum ne-a obişnuit deja, domnul Györfi-Deák György a realizat şi pentru această întâlnire semne de carte.